Mima Muzica
Echipa MIMA Muzica
ateleir de arta seniori MIMA Muzica Brasov

Maria Petrișor Bobancu

Artist plastic, designer și profesor, Maria a obținut diploma de licență în design de produs de la Universitatea britanică Buckinghamshire New University și, în același timp, a absolvit Universitatea Transilvania în 2006, obținând titlul de inginer designer.

Cunoștințele universitare, creativitatea și dorința de inovație o motivează să profeseze ca art director în cadrul mai multor agenții publicitare internaționale. Cu o experiență de 16 ani în domeniu, a lucrat în cadrul a patru agenții publicitare, atât din țară, cât și din străinătate, obținând premii recunoscute în industrie.

Din 2011, conduce propria afacere în domeniul designului și creației. În prezent, activează în multiple arii ale designului și artelor vizuale, dedicându-și timpul pentru a împărtăși frumusețea în toate formele ei cu copii, adulți și seniori. Maria susține cursuri de artă și istoria artei atât în sectorul privat, cât și în cadrul orelor de educație plastică la Colegiul Național „Johannes Honterus”. A expus lucrări în București și Brașov, iar cea mai recentă expoziție a avut loc la galeria Uniunii Artiștilor Plastici în primăvara anului 2023.

Din 2023, Maria susține cursul de artă pentru seniori în proiectul conceput de MIMA Muzica Brașov în parteneriat cu AFMC Săcele.